BIBIE IN LINIE

Vanseli di Luche

Introduzion

Cjapitul 20

VANZELI DA L’INFANZIE

Une cuistion di fonde

20 1 Une dì, biel ch’al inscuelave il popul tal templi e al contave la sô buine gnove, si presentarin di lui i sorestants dai predis e i dotôrs de leç cui sorestants dal popul e i diserin: 2 “Disinus cun ce autoritât che tu fasis chestis robis. Cui ti àial dât chest podê?”. 3 Gjesù ur rispuindè: “Ancje jo us fasarai une domande. Disêtmi: 4 Il batisim di Zuan jerial dal Cîl o dai oms?”. 5 Alore a resonarin cussì fra di lôr: “Se i disìn ‘dal Cîl’, nus rispuindarà: Parcè no i vêso crodût?. 6 Se invezit i disìn: ‘dai oms’, alore il popul nus claponarà parcè che ducj a son convints che Zuan al jere un profete”. 7 Cussì i rispuinderin che no savevin. 8 E Gjesù ur disè: “Nancje jo no us disarai cun ce autoritât ch’o fâs chestis robis”.

Mt 21,33-46; Mc 12,1-12

La parabule dai fituâi sassins

9 Po al scomençà a contâi al popul cheste parabule: “Un om al plantà un vignâl, ur al dè in consegne a un pôcs di fituâi e s’int lè lontan par un un grum di timp. 10 Tal moment just, al mandà di chei fituâi un servidôr par ritirâ la sô part di racolt dal vignâl. Ma i fituâi lu bastonarin e lu mandarin indaûr a mans scjassant. 11 Il paron al mandà un altri servidôr, ma lôr lu pestarin ancje chel, lu svilanarin e lu tornarin a mandâ indaûr a mans scjassant. 12 Int mandà ancje un tierç, ma chei fituâi lu pestarin a sanc ancje lui e lu faserin cori. 13 Alore il paron dal vignâl al disè: Ce àio di fâ cumò? O mandarai gno fi, che i vuei un ben di vite. Salacor a varan rivuart almancul di lui. 14 Ma i fituâi, a pene che lu vioderin, si diserin un cul altri: Chel li al è l’erêt! Copìnlu, e cussì la ereditât e sarà nestre! 15 E dopo di vêlu butât fûr dal vignâl lu coparin. Ce ur fasaraial cumò il paron dal vignâl? 16 Al vignarà, al fiscarà chei fituâi e ur darà il vignâl a altris di lôr”. Ma lôr, sintint chestis peraulis, a diserin: “Diu nus vuardi!”. 17 Alore Gjesù ju cjalà fis in muse e ur disè: “Ce vuelial dî duncje ce ch’al è scrit:

La piere butade di bande dai muradôrs

e je deventade piere di cjantonâl?

18 Chel ch’al cole sun chê piere si sfracaiarà, e chel che i cole parsore la piere lu smacaiarà”. 19 I dotôrs de leç e i sorestants dai predis a ciririn di gafâlu juste in chel moment, ma a cjaparin pôre de int. A vevin capît benon che chê parabule lui le veve dite par lôr.

Mt 22,15- 22; Mc 12,13-17

Il tribût a Cesar

20 Si meterin a spiâlu e a mandarin spions ch’a vevin di semeâ int oneste, par cjapâlu in fal in cualchi discors e cussì rivâ a consegnâlu al podê e a l’autoritât dal governadôr. 21 Lu interpelarin: “Mestri, o savìn che tu fevelis e tu insegnis cun cussience. Tu no tu cjalis in muse nissun, ma tu insegnis propit la strade di Diu. 22 Nus isal permetût o no di paiâi il tribût a Cesar?”. 23 Capide la lôr baronade, ur disè: 24 “Mostraitmi un denâr: di cui ise la muse e la iscrizion?”. 25 I rispuinderin: “Di Cesar”. Alore lui ur disè: “Dait a Cesar ce ch’al è di Cesar e a Diu ce ch’al è di Diu”.

26 Cussì no rivarin a cjapâlu in fal par chel che i diseve a la int e, restâts pe sô rispueste, no savevin plui ce dî.

Mt 22,3-33; Mc 12,18-27

I saduceus e la resurezion

27 Si svissinarin un pôcs di saduceus, ch’a disin che no ’nd è resurezion, e i domandarin: 28 “Mestri, Mosè nus à ordenât: Se un al mûr e al lasse la femine cence fruts, so fradi al scuen sposâ la vedue e dâi une dissendence a so fradi. 29 A jerin duncje siet fradis: il prin si sposà e al murì cence fruts. 30 Alore le cjolè il secont, 31 e po il tierç e cussì ducj i siet a sposarin chê vedue: e ducj a muririn cence fruts. 32 Po e murì ancje la femine. 33 Cheste, cuant che i muarts a resurissaran, di cui sarae femine? Parcè che le àn vude par femine ducj i siet”. 34 Gjesù ur rispuindè: “I fîs di chest mont a cjolin femine e a cjolin om; 35 ma chei ch’a son ritignûts degns dal mont ch’al vignarà e de resurezion dai muarts, no cjolin ni femine ni om. 36 Lôr no puedin plui murî, parcè che a son compagns dai agnui, e a son fîs di Diu deventâts degns di resurî. 37 Che i muarts po a resurissin, lu à dit ancje Mosè a rivuart dal baraçâr, là ch’al dîs che il Signôr al è il Diu di Abram, il Diu di Isac e il Diu di Jacop . 38 Duncje Diu nol è il Diu dai muarts ma dai vîfs, parcè che ducj a vivin midiant di lui”. 39 Alore un pôcs di scrituriscj si faserin indenant e i diserin: “Mestri, tu âs fevelât propit ben”. 40 D’in chel moment no vevin plui coragjo di fâi domandis.

Mt 22,41-45; Mc 12,35-37

Il Messie tant che fi di David

41 Po ur disè: “Cemût mai si vadial disint che il Messie al è fi di David? 42 Tal libri dai Salms, propit David al dîs:

Il Signôr i à dit al gno Signôr:

Sentiti a la mê gjestre,

43 fin che no metarai i tiei nemîs

come scagn sot dai tiei pîts.

44 Duncje David lu clame Signôr. Alore cemût puedial jessi so fi?”.

Mt 23,6-7; Mc 12,38-40

Falsetât dai fariseus

45 Biel che dut il popul al jere intent a scoltâ, ur disè ai siei dissepui: 46 “Stait vuardâts dai scrituriscj. I tegnin a lâ a spas cu lis viestis lungjis, a àn gole di jessi saludâts tes placis e di cjapâ i puescj di onôr tes sinagoghis e i prins puescj tai gustâs. 47 A fasin preieris che no finissin plui par fâsi viodi, ma tal stes timp ur robin a lis veduis ancje chel pôc che ur à restât. Chei li a varan un judizi cetant plui dûr”.

Mc 12,41-44

Notis:

  • 20,9 - Il vignâl di Diu al è il popul di Israel. Lu veve za dit il profete Isaie (5,3-5). Duncje la parabule e je il telâr de storie di Israel fintremai a Crist.
  • 20,17 - Sal 118,22
  • 20,27 - I saduceus a jerin int plene di bêçs e di autoritât, il partît dai siôrs. A disevin di fermâsi a la part plui antighe de Leç, il Pentateuc, e par chel no acetavin il discors de resurezion e de vite eterne. Tirant in bal la Leç cuintri de tradizion, a cirin di tindi une palisse a Gjesù.
  • 20,37 - Es 3,2-6, là che Diu al palese il so non tal baraçâr ch’al ardeve cence consumâsi.
  • 20,42 - Sal 110,1. Il Crist nol pò jessi dome fi di David, se David lu clame Signôr. Un invît a lâ plui in là de dissendence di sanc e a viergisi a la fede.
Cjapitui: