BIBIE IN LINIE

Cjapitul 16

LA SAPIENCE REGULE DI VITE

Prime digression

Esortazion a la justissie

16 1 Par chest a son stâts cjastiâts, come ch’a mertavin,

cu lis stessis robis

e a son stâts lambicâts di un stragjo di bestiis.

2 Invessit di chest cjastic, tu j às fat un ben al to popul;

par saceâ la sô grande brame,

tu j às prontât un mangjâ di un savôr fenomenâl, lis cuais,

3 par che chei ch’a bramavin la bocjade,

ingomeâts des bestiis mandadis cuintri,

a pierdessin ancje chê fan ch’e jere naturâl,

cu la cuâl che chescj, restâts pôc timp cence,

si sostentassin cun tune mangjative speciâl.

4 Al coventave mo che sun chei prepotenz

ur plombas intôr une miserie che no podevin fuîle,

e che chescj dome a viodessin

cemût ch’a jerin tormentâts i lôr nemîs.

Tierce digression

Il flagjel dai sarpinz

5 Cuanche difat e je plombade sun lôr la rabie

discjadenade des bestiis

e a murivin muardûts dai sarpints velenôs,

la tô fumate no à durât fintremai sul ultim.

6 A son stâts tormentâts cul fin di coregiju e par pôc timp,

vint vût un segnâl di salvece

par ricuardâur il comandament de tô leç.

7 Difat chel che si girave di chê bande,

nol jere salvât di ce ch’al cjalave,

ma di te, che tu salvis ducj.

8 Ancje cun chest tu às convint i nestris nemîs

che tu tu sês chel ch’al sfrancje di ogni disgracie.

9 E difat ju àn copâts lis becadis dai zupets e des moscjis

e no àn cjatât un rimiedi pe lôr vite,

parceche a mertavin di jessi cjastiâts di chês bestiis li;

10 ma i dincj dai sarpints velenôs no àn vinçût i tiei fîs

parceche si è intrometût il to boncûr e ju à vuarîz.

11 Par che ur restas il ricuart des tôs peraulis,

a jerin cjastiâts e dal moment vuarîts,

di pore che, colâts tune dismentie masse fonde,

a fossin lassâts fûr dai tiei benefissis.

12 No ju à vuarîts ni jerbe ni ongint,

ma la tô peraule, Signôr, ch’e vuaris dut.

13 Difat tu tu às podê su la vite e su la muart,

tu tu menis fint a lis puartis di chel altri mont

e po tu tornis a menâ indaûr.

14 L’om, te sô tristerie, al pò copâ,

ma nol pò tornâ a clamâ ca il spirt ch’al è jessût fûr

ni liberâ un’anime ch’e je stade sierade li dentri.

15 No si pò scjampâ de tô man.

TIERÇ CONFRONT

I elements atmosferics: cjastic e benefissi

16 I triscj, che no volevin savênt di cognossiti,

a son stâts cjastiâts cu la fuarce dal to braç,

batûts cun plois mai viodudis,

cun tampieste e cun burlaçs di sgrisulâsi

e incenerîts dal fûc.

17 E je une robe di restâ: cu l’aghe, ch’e distude dut,

il fûc al ardeve simpri plui,

parceche il mont intîr si met de bande dai juscj.

18 Cualchi volte mo la flame si bonave

par no incenerî i nemâi mandâts cuintri dai triscj,

e par che lôr, cjalant, a capissin

che ur stave sot il judissi di Diu.

19 Cualchi altre volte, ancje tal mieç da l’aghe,

la flame e brusave plui di ce ch’al vares podût il fûc,

par fiscâ i prodots di une tiere orende.

20 Il to popul invessit tu lu às nudrît cu la bocjade dai agnui

e tu às preparât par lôr, dal cîl,

un pan za pront, cence fadie,

in grât di dâur ogni contentece e di sodisfâur ogni gust.

21 Chê tô mangjative propit e palesave

cetant bon che tu sês cui fîs;

si adatave a la gole di chel che le mangjave,

si tramudave in ce che un al voleve.

22 Nêf e glace j tignivin dûr al fûc cence disfâsi,

par ch’a cognossessin che il fûc,

ardint framieç de tampieste

e sflameant framieç dai slavins,

al fruçave i prodots dai nemîs.

23 Ma chest, invessit, par ch’a podessin nudrîsi i juscj,

al dismenteave parfin la sô virtût.

Cuarte digression

La nature a servissi di Diu

24 Difat la creazion, ubidinti a ti, che tu le às creade,

le met dute par cjastiâ i triscj,

ma s’indolcis a pro di chei che si fìdin di te.

25 Par chest ancje in chê volte, adatansi a dut,

j ubidive al to don che dut al sostente,

seont la brame di chei ch’a vevin dibisugne,

26 par che i tiei fîs, che tu ur vuelis ben, Signôr, a imparassin

che no son lis svariadis pomis ch’a fàsin vivi l’om

ma e je la tô peraule ch’e ten in vite chei ch’a cròdin in te.

27 Difat ce che nol jere stât consumât dal fûc,

si disfave apene che un piçul rai di soreli lu sclipive,

28 par ch’a savessin ducj che si à di rivâ

a dîti grassie prin dal soreli

e incuintrâti cuanche al criche dì,

29 parceche la sperance dal ingrât

si disfarà tanche la gilugne dal unviêr

e si dispierdarà tanche aghe che no si pò doprâle.

Notis:

  • 16,2 - Biel che i egjizians a pativin par colpe des bestiis, Diu al à dopradis lis bestiis (lis cuais, Es 16,9s; Nm 11,10-32) par passi il so popul te desolazion dal desert. L’autôr al tâs, apueste, che i ebreus a jerin tant passûts e ingomeâts di cuais che e àn tacât a bruntulâ cuintri di Diu (Nm 11,33; Sal 78,30).
  • 16,6 - Si trate dal sarpint di brons alçât sù di Mosè tal mieç dal campament (Nm 21,8). Pal autôr, il sarpint al devente un segnâl de leç, risultive di vite. Crist, alçât sul len de crôs, al deventarà il gnûf segnâl dât di Diu pe salvece dal mont (Zn 3,14).
  • 16,14 - L’om al pò dome copâ, ma nol rivarà mai a tornâ a clamâ in vite il spirt, parceche dome Diu al à podê su la vite e su la muart (Dt 32,39; Tb 13,2).
  • 16,16 - Il tierç confront al à come tiermin di paragon i elements atmosferics, che Diu ju dopre par cjastiâ e par bonificâ. I egjizians a son stâts tamesâts cul tristimp, cu la ploe, cu la tampieste, cul burlaç e cul fûc, a la cuâl che i israelits a son stâts bonificâts cu la mane, “bocjade dai agnui” e “pan dal cîl” (v. 20). La nature e jude i juscj a tirâ indenant ma si svindiche dai triscj.
  • 16,24 - Par nudrî i juscj, la nature si met a servissi di Diu, dismenteansi ancje de sô fuarce.
  • 16,26 - La bocjade e sostente il cuarp, ma no fâs vivi. Dome la peraule di Diu e fâs vivi, e si nudrissisi midiant de fede. Ancje Crist, sapience di Diu, al devente, cu la sô peraule, mangjative pe vite eterne (Zn 6,35). Chel ch’al crôt al mangje, e chel ch’al mangje crodint al à la vite eterne (Zn 6,29).
  • 16,28 - E je la prejere de buinore (il Shema’), di fâle prin ch’al jevi il soreli. Ancje la mane si disfave cul prin soreli (Es 16,21).
Cjapitui: