BIBIE IN LINIE

Cjapitul 13

LA SAPIENCE REGULE DI VITE

Seconde digression

Matetât de idolatrie.

1. La religjon dal mont naturâl

13 1 A son mo un nuje par nature ducj i oms

che no cognòssin Diu

e che dai bens che si viodiju no son stâts bogns

di cognossi chel ch’al è,

e nancje, resonant su lis voris,

no àn savût ricognossi chel che lis à fatis,

2 ma o il fûc o l’ajar o la bueresine

o la volte des stelis o l’aghe viamente

o i lusôrs dal cîl ju àn spaçâts par dius, parons dal mont.

3 Se, incantesemâts de lôr bielece,

e àn ritignûts dius chestis robis,

ch’a pènsin cetant plui grant di lôr ch’al è il Signôr,

parceche chel che ju à creâz

al è la risultive stesse de bielece.

4 Se a son restâts scaturîts pe lôr fuarce e pe lôr vigorie,

ch’a ricognòssin cetant plui fuart di lôr

ch’al è chel che lis à dadis dongje.

5 Difat de grandece e de bielece des creaturis,

resonant, si pò cognossi chel che lis à fatis.

6 Instes però no si à di cridâur masse,

parceche salacôr lôr si imbròin

biel ch’a cìrin e ch’a vuelin cjatâ Diu.

7 Vivint framieç des sôs voris, a cìrin

e si làssin cjapâ de parvence,

parceche al è biel ce che si viôt.

8 Ma nancje lôr mo no àn scusis;

9 parceche s’e àn rivât a cognossi tant,

di podê cjalâ a font il cors dal mont,

cemût mai che no àn cjatât plui a la svelte il lôr Signôr?

Jentrade

2. La religjon dai idui

10 Disgraciâts ancje chei ch’a pòin

lis lôr sperancis in robis muartis,

chei ch’e àn clamât dius lis voris des mans dai oms,

aur e arint, lavorâts cun mistîr,

inmagjinis di nemâi

o une piere cence virtût, vore di man antighe.

Lis inmagjinis sculpidis

11 Ve’ che un marangon

al à tajât un arbul di chei ch’a van ben di lavorâju;

al à tirade vie cun ingegn dute la scuarce,

le à lavorade come cu va

e al à fat parie un alc di podê doprâlu te vite,

12 biel ch’al à brusât ce che j è vansât de vore

par prontâsi la bocjade e par passisi.

13 Ce ch’al è vansât e che no si podeve fânt nuje,

un toc di len dut stuart e gropolôs,

lui lu à cjolt e lu à intajât cun passion par passâ il timp,

e, cence nancje pensâ, cun calme j à dât une sagume,

lu à lavorât sul stamp di un om,

14 o ben lu à fat che j semei a cualchi nemâl che nol vâl nuje;

lu a vernisât cul minio e piturât di ros parsorevie,

fasint sparî dutis lis taculis;

15 j à fate une nicje degne di lui

e lu à sistemât tal mûr, siguranlu cul fiêr.

16 Par no ch’al coli, al à pensât ancje a chel,

savint che nol rive a judâsi dibessôl:

difat e je une inmagjine e j covente jutori.

17 Preant pe robe,

pes gnocis e pai fîs,

no si vergogne pêl a fevelâj a di une robe cence vite;

pe salût al pree ce ch’al è flap,

18 pe vite al pree ce ch’al è muart,

par un jutori al supliche ce ch’al à mancul esperience,

par un viaç chel che nol pò doprâ nancje i siei pîs,

19 par un vuadagn, par un dafâ e pal bon esit di un afâr

j domande vigorie a di chel che nol à fuarce tes mans.

Notis:

  • 13,1 - La idolatrie, ven a stâj l’adorazion des fuarcis de nature (1-9) e dai idui (15-17) e je propit une robe cence fondamente e cence tignince. Nissun libri dal VT nol trate de religjon dai pajans tant a lunc e cun tancj argoments come il libri de Sapience. Partint de idolatrie praticade tal mont biblic, l’autôr si slargje ancje a la vision dal mont dai stoics e di une part de culture elenistiche.
  • 13,5 - Si pò rivâ a cognossi Diu ancje partint de bielece e de bontât des robis di chest mont. Pauli, ansit, al dîs che si pò cognossilu pardabon; difat i pajans, partint des robis creadis, a son rivâts al Creadôr dal mont; propit par chest no àn nissune scuse inte lôr matetât e tristerie (Rm 1,19-21).
  • 13,13 - L’ironie e je stralusint: a dòprin ce che ur vanse e che no san ce fâ di lui par fânt chel ch’al vares di tignîju sù inte vite e di judâju inte lôr streme.
Cjapitui: