BIBIE IN LINIE

Cjapitul 96

LIBRI I

Spietâ cun gjonde il Signôr, re e judiç di dut il mont (95)

96 1 Cjantait al Signôr une cjante gnove,

cjantait al Signôr di dute la tiere.

2 Cjantait al Signôr, il so non onoraitlu,

contait di une dì daûr chê altre la sô salvece.

3 A ducj i forescj contait de sô glorie,

framieç di ducj i popui i siei spetacui.

4 Parcè che al è grant il Signôr e al merte laudât,

trement sore ducj i dius.

5 Di fat i dius dai popui a son un nuie,

impen che il Signôr al à fat i cîi.

6 Maiestât e sflandôr a cjaminin denant di lui,

potence e bielece a jemplin la sô cjase.

7 Dait al Signôr, fameis dai popui,

dait al Signôr glorie e potence,

8 dait al Signôr la glorie che al so non i spiete;

cjapait sù ufiertis e jentrait tai siei andits.

9 Denant dal Signôr ingenoglaitsi

cuant che vistût di santitât si presente.

Ch’e trimi denant di lui dute la tiere.

10 Disêt framieç dai popui:

“Il Signôr al regne!”.

Al ten sù il mont par no ch’al clopi,

al judiche i popui cun justizie.

11 Ch’a gjoldin i cîi, che s’indalegri la tiere,

che si sgrisuli il mâr cun dut ce ch’al à dentri;

12 la campagne cun dut il so sflandôr, ch’e fasi fieste,

ducj i arbui dal bosc che s’indalegrin

13 denant dal Signôr ch’al rive,

ch’al ven a judicâ la tiere.

Al judicarà il mont cun justizie

e i popui cu la sô fedeltât.

Notis:

  • 96,5 - I ebreus no vevin il concet di “nuie”. Di fat il salm al cîr di disvuedâ e di ridusi a nuie chês divinitâts paianis che a vevin ingolosît il popul ebraic, deventant la plui grande palisse.
  • 96,8 - Come che i vassâi a van denant dal grant re a ufrîi i lôr segnâi di sotanance, cussì denant dal Re dal Cîl a àn di presentâsi ducj i popui. Isaie al à “viodude” la sdrume dai forescj compagnade dai camêi e dai dromedaris (60,5-7).
Cjapitui: