LIBRI I
Il just ch’al spere tal boncûr e te fedeltât di Diu (25)
26 1 Di David.
Fasimi justizie, Signôr,
parcè che o soi lât indenant cun onestât.
O ài fede tal Signôr, no cloparai.
2 Scrutinimi, Signôr, e stagimi,
prove a spurgâ cul fûc il gno cjâf e il gno cûr.
3 Il to boncûr lu ài simpri denant dai vôi
e o voi indenant fedêl pe tô strade.
4 No mi soi mai sentât cui oms plens di tristerie,
e nancje no mi met cun int bausarie;
5 la compagnie dai triscj no pues glotile
e no voi mai a metimi framieç de intausse.
6 O vuei lavâ lis mês mans te nocence
e girâ tor dal to altâr, Signôr,
7 par fâ sintî la vôs che ti laude
e contâur a ducj i tiei spetacui.
8 O ten a la cjase che tu sês a stâ, Signôr,
al lûc ch’e je a stâ la tô glorie.
9 No sta menâ vie insieme cui pecjadôrs la mê anime
e nancje cui oms sporcs di sanc la mê vite,
10 lôr a àn tes lôr mans dome cîl e imbrois
e la lôr gjestre e je incolme di regâi.
11 Jo invezit o voi indenant cu la mê cussience,
ve dûl di me e sfrancjimi.
12 Il gno pît al è salt te tiere vualive.
O disarai ben di te, Signôr, tes sembleis.