BIBIE IN LINIE

Cjapitul 14

preambul

PRIN GÎR DI DISCORS

Furtune e religjon di Jop

Lament sul distin dai umign

14 1 L’om nassût de femine,

ch’al vîf pôs dîs, cjamât di torments,

2 al bute fûr come une rose e s’inflapis,

al fuis come l’ombre cence fermâsi.

3 E tu tu tegnis i vôi spalancâts sore di lui

e tu lu clamis a rispuindi denant di te!

4 Cui puedial tirâ fûr il mont dal sporc? Nissun.

5 Se i siei dîs a son stabilîz

e tu cognossis il numar dai siei mês,

vint metût un confin che no si pò lâ di là,

6 tire vie i vôi di lui e lassilu stâ,

fin che nol à finide la sô sornade come un sot paron.

7 Pal arbul difat e je une sperance;

s’al ven tajât, al torne inmò a menâ

e i siei butui no sparissin.

8 Ancje se la sô lidrîs sot tiere s’invecjis

e il so çoc al mûr intal teren,

9 apene ch’al sint l’aghe al torne a menâ

e al bute fûr ramaçs come une plante gnove.

10 Invessit l’om, s’al mûr, no si môf plui;

là isal il mortâl cuant che al dà l’ultim respîr?

11 A podaran sparî lis aghis dal mâr

e i flums sujâsi e restâ a sec,

12 ma l’om, co si distire, nol jevarà sù plui,

fin ch’a dùrin i cîi no si svearà

e nol tornarà plui a dâ di ca dal so sium.

Denuncie e gemit

13 Joi, se tu volessis platâmi sot tiere,

scuindimi fin che no sarà passade la tô fumate,

meti un tiermin e po visâti di me!

14 Ma se l’om al mûr, puedial tornâ a vivi?

Ogni dì dal gno servissi o stares in spiete

fin che no rivares la mê volte;

15 tu mi clamaressis e jo ti rispuindares,

cuant che tu varessis passion pe vore des tôs mans.

16 Biel che cumò tu vâs contant i miei pas,

no tu tignaressis plui di voli il gno pecjât,

17 tu sieraressis intun sac la mê colpe

e sul gno pecjât tu daressis une man di blanc.

18 Invessit come che une mont e mene jù e si spache

e un cret al slache dal so puest,

19 lis aghis a rosèin i clas

e la montane e cuvierç dute la face de tiere,

cussì tu tu ridusis a nuie la sperance dal om.

20 Tu lu distiris par simpri e lui s’in’ va,

tu i sfiguris la muse e tu lu paris vie.

21 Se i siei fîs si fàsin onôr, lui no lu sa;

s’a son butâts di bande, nol ven a cognossince.

22 Lui al sint dome il torment de sô cjâr,

al sint dome la pene de sô anime.

Notis:

  • 14,1-22 - Une des plui altis elegjis su la infelicitât dal om in cheste vite (1-12) e ancjemò plui in chel altri mont (13-22). I vv. 1-6 e 13-16 a vignivin cjantâts tal ufissi dai muarts come cuinte e seste lezion (Homo natus de muliere e Quis mihi hoc tribuat).
  • 14,4 - Cheste impuritât congjenite dal om, compagnade di une fragjlitât morâl e di une inclinazion al mâl, e je un dai cjantonâi de dutrine dai paris de glesie sul pecjât origjnâl cuintri l’otimisim dai pelagjans.
  • 14,13 - Jop al à une idee stranie o origjnâl: podê lâ a platâsi sot tiere, in chel altri mont, fin che a Diu no i à passade la fumate. Chel altri mont al è fûr de rabie di Diu; nol è fûr de sô paronance. Difat al podares fâlu tornâ di ca, stant che lui al à nostalgje (“passion”) pe vore des sôs mans.
  • 14,21 - Dopo muarts no si sa nuie di ce ch’al sucêt cavìe di ca.
Cjapitui: