SENTENCIS CUINTRI DI ISRAEL
Cuintri dal faraon
31 1 Tal undicesim an, il prin dal tierç mês, mi rivà la peraule dal Signôr: 2 “Fi dal om, dîsii al faraon, re dal Egjit, e a la sô potence rogant:
A di cui semeistu te tô grandece?
3 Ve: un peç, un cedri dal Liban,
cun biei ramaçs, ch’al fâs une grande ombrene
e alt di sproposit,
cu la spice ch’e sverdee framieç dai nûi.
4 Lis aghis lu àn fat deventâ grant,
l’abìs lu à fat cressi;
al à fat scori i siei flums
dulintor, là ch’al jere plantât
e al à jemplât i siei canâi
par ducj i arbui de campagne.
5 Cussì lu à fat cressi alt
plui di ducj i arbui de campagne;
si son moltiplicadis lis sôs menadis,
si son slungjâts i siei ramaçs
pe bondance di aghis ch’al faseve rivâ.
6 Framieç des sôs menadis a levin a poiâsi
ducj i ucei dal cîl,
sot dai siei ramaçs a levin a fedâ
dutis lis bestiis de campagne
e sot de sô ombrene a levin a sentâsi
dutis lis gjernaziis.
7 Al jere biel te sô grandece
te largjece de sô ramade,
parcè che al veve lis lidrîs
dongje des grandis aghis.
8 Nancje i cedris no jerin plui alts di lui
tal zardin di Diu,
i ciprès no jerin a pâr
des sôs menadis
e i platins no jerin
come i siei ramaçs;
nissun arbul tal zardin di Diu
no i stave par dongje par cont di bielece.
9 Lu ài fat bielonon
te bondance de sô ramade;
lu invidiavin ducj i arbui dal Eden,
ch’a jerin tal zardin di Diu”.
10 Pa la cuâl il Signôr, gno Diu, al dîs cussì: “Za ch’al è lât tant in alt, ch’al à fat sverdeâ la sô spice framieç dai nûi e che si è montât il cjâf pe sô grandece, 11 o vuei bandonâlu al roc dai forescj, che lu tratarà seont la sô tristerie: jo lu ài butât di bande. 12 Popui forescj, lis piês gjernaziis, lu àn taiât, lu àn butât su pes monts, e lis sôs fueis a son coladis par ogni valade; i siei ramaçs a son stâts crevâts par ogni foran de tiere; ducj i popui de tiere si son slontanâts de sô ombrene; lu àn bandonât.
13 Framieç de sô ramade
aromai a van a poiâsi ducj i ucei dal cîl,
dongje dai siei ramaçs
a son dutis lis bestiis de campagne.
14 Chest par no ch’a alcin plui la creste, pe lôr grandece, i arbui ad ôr des aghis e, fasint sverdeâ la lôr spice framieç dai nûi, no si sìntin masse sigûrs te lôr altece, parvie ch’a son bagnâts. Difat
ducj a son distinâts a murî,
a lâ ta chel altri mont framieç dai oms,
framieç di chei ch’a van jù te buse”.
15 Il Signôr, gno Diu, al dîs cussì: “La dì ch’al è lât jù ta chel altri mont o ài colmât di marum e o ài sierât par lui l’abìs; o ài fermât i siei flums e lis grandis aghis si son fermadis; par lui o ài fat colâ tal aviliment il Liban e ducj i arbui de campagne a son restâts cence fuarce. 16 Cul fracàs de sô colade o ài fat sgrisulâ i forescj, o ài fat sgrisulâ chei ch’a van jù te buse cuant che lu ài fat lâ jù ta chel altri mont. Ma sot tiere si consolavin ducj i arbui dal Eden, la part plui biele dal Liban, ducj i arbui ad ôr des aghis. 17 Di fat ancje lôr a son lâts jù cun lui ta chel altri mont, insieme cui ferîts di spade, lôr ch’a jerin stâts semenâts sot la sô ombrene framieç dai forescj.
18 E cumò a di cui semeistu par glorie e par grandece, fra ducj i arbui dal Liban? Ti àn fat lâ jù sot tiere insieme cui arbui dal Eden. Tu duarmarâs framieç di chei cence circoncision, framieç dai ferîts di spade. Chest al è il faraon e dute la sô potence rogant”. Sentence dal Signôr, gno Diu.