BIBIE IN LINIE

Cjapitul 13

LIBERAZION DAL EGJIT

ISRAEL IN EGJIT

I primarûi

13 1 Il Signôr i fevelà a Mosè e i disè: 2 “Consacrimi i prins nassûts di ducj i israelits; ducj chei che a viergin la nature – om o nemâl che al sedi – a son bandîts par me”.

Il pan cence levan

3 Dissal Mosè al popul: “Visaitsi di chê zornade, chê che o sês saltâts fûr dal Egjit, de cjase là che o jeris sotans, parcè che il Signôr us à fats saltâ fûr cu la fuarce dal so braç. Par chel no si varà di mangjâ pan jevât. 4 Vualtris o saltais fûr vuê, tal mês di Abib. 5 Cuant che il Signôr ti varà fat jentrâ te tiere dai cananeus, dai itits, dai amoreus, dai eveus e dai gjebuseus, che al à zurât ai tiei vons di dâte, tiere che a scorin a riui lat e mîl, tu varâs di fâ cheste fieste in chest stes mês.

6 Par siet dîs di file tu mangjarâs pan cence levan.

La setime zornade si fasarà fieste pal Signôr.

7 Si mangjarà pan cence levan ducj i siet dîs e no si varà di viodi in cjase tô pan jevât e nancje no si varà di viodi levan di nissune bande.

8 Ta chê dì tu i insegnarâs cussì a to fi: Al è par vie di ce che il Signôr al à vût fat par me cuant che o soi saltât fûr dal Egjit.

9 Al sarà par te come un segnâl su la tô man e come un ricuart sul to cerneli, par che la leç dal Signôr e sedi simpri inte tô bocje, parcè che il Signôr ti à fat saltâ fûr dal Egjit cun man fuarte. 10 Tu rispietarâs cheste leç cuant che e scjât, an par an.

I primarûi

11 Cuant che il Signôr ti varà fat jentrâ te tiere di Canaan, come che tal à zurât a ti e ai tiei vons, e che tu sarâs deventât paron, 12 tu i cedarâs al Signôr dut ce che al vierç la nature e ancje i prins parts dai tiei nemâi: i mascjos a son dal Signôr. 13 Il prin mus tu lu sfrancjarâs cuntun cjâf di besteam minût. Se no tu vûs sfrancjâlu, tu i sfracaiarâs il grop de cope; i oms però che a nassin par prins, ancje i tiei fîs, tu âs di sfrancjâju. 14 Cuant che un doman to fi ti domandarà: Ce vuelial dî chest?, tu i rispuindarâs: il Signôr nus à fats saltâ fûr dal Egjit, de cjase che o jerin sotans, cu la fuarce de sô man. 15 E midiant che il faraon si inrochive a no volê lassânus lâ, il Signôr al à fat murî ducj i prins nassûts dal Egjit, tant i prins nassûts dai oms come ancje chei dal besteam. Al è par chel che jo i sacrifichi al Signôr ogni mascjo che al vierç la nature e che o sfrancji il prin dai miei fîs. 16 Chest al sarà par te come un segnâl te tô man, une fasse sul cerneli, parcè che il Signôr us à fats saltâ fûr dal Egjit cu la fuarce de sô man”.

Israel al partìs (seconde conte)

17 Cuant che il faraon al lassà lâ il popul, Diu no ju fasè lâ pe strade ch’e va te tiere dai filisteus, seben ch’e jere la plui curte, parcè che Diu al veve pensât che il popul, viodintsi a petâ intor nemîs di ogni bande, al jere bon di gambiâ idee e di tornâ jù in Egjit. 18 E cussì Diu i fasè fâ al popul un gîr pe strade dal desert, de bande dal mâr des Cjanussis. I israelits a saltarin fûr de tiere dal Egjit armâts e pronts a dut. 19 Mosè al puartà daûrsi ancje i vuès di Josef, che ur veve fat fâ ai israelits chest zurament: “Diu al vignarà di sigûr a viodi di vualtris e in chê volte puartait vie di chi i miei vuès cun vualtris”. 20 A partirin di Sucot e si camparin a Etam, ad ôr dal desert. 21 Il Signôr al cjaminave cun lôr: vie pal dì intune colone di nûl par mostrâur la strade e vie pe gnot intune colone di fûc par fâur lusôr, in mût che a rivassin adore di lâ indenant di dì e di gnot. 22 No i è mancjade al popul la colone di nûl vie pal dì e nancje la colone di fûc vie pe gnot.

Notis:

  • 13,2 - La leç sui prins nassûts no je peade cu la pasche, ma cu la muart dai primarûi egjizians.
  • 13,11 - Seont lis leçs plui vieris, i prins nassûts dai oms e dai nemâi a son di Diu. I primarûi dal besteam a son ufierts in sacrifici (Dt 15,19) e une part ur ven dade ai predis (Nm 18,15); i primarûi dai oms, invezit, a son simpri sfrancjâts (34,19; Nm 3,46). I levits a son consacrâts al Signôr impen dai primarûi ebreus. (Nm 8,16).
  • 13,17 - L’Esodo o viaç dal popul di Diu tal desert viers de tiere de promesse al scomence culì. Ducj i profetis a fevelaran di chest timp dal desert come dal moment che Diu al “spose” il so popul (Gjer 2,2; Os 2,16). La seconde part di Isaie e fevele di cuant che i ebreus a tornaran di Babilonie come di un secont esodo (Is 40,3). La tradizion cristiane e viodarà in cheste marce tal desert il viaç de glesie ch’e va indenant, passant pal desert dal mont, par rivâ inte cjase de eternitât. Par chel si pò dî che la vite de glesie e la vite di ogni om e je un esodo seguitîf.
  • 13,18 - Il mâr des Cjanussis o dai Vencjârs (par ebraic “mâr di Suf”) lu àn zontât plui indenant. La tradizion lu cjape pal mâr Ros, ma no si sa nuie di precîs.
  • 13,22 - Tal Pentateuc si cjate plui di une manifestazion de presince di Diu: il nûl e la colone di fûc, la “glorie” dal Signôr, il fûc che al incenerìs e vie.
Cjapitui: